Intrus in lumea sexului puternic.

      Este mangaierea inimii, neputinta subconstientului de a lua decizii, motivul zambetului, oglinda care te face mai frumos, gantera care te face cel mai puternic, cutitul care te taie, cutitul care se invarte-n rana, cutitul care apoi incalzit cicatrizeaza, cel mai bun prieten, cel mai mare dusman, visul devenit cosmar si cosmarul care te invata sa stapanesti un sentiment, virusul si antivirusul, acul in carul cu fan, este intrusul din viata sexului puternic....FEMEIA.

   Singurul motiv pentru care orice barbat poate dezvolta o avalansa de sentimente.

   Nu cred ca exista cineva care a cunoscut sau cunoaste iubirea sa nu fi dezvoltat obsesiv o slabiciune care sa faca din el un sex mai putin puternic, asa cum nu cred ca exista cineva care sa imi argumenteze ca iubirea e ceva care poate fi controlata pe deplin.



   ...o lume a barbatilor in care femeia are cheia....

Vis sau ce..?

      Fara identitate in lumea viselor, lumea in care totul se petrece asa cum dicteaza destinul.
Corpuri zombificate incapabile sa ia o decizie, aflate la granita dintre fapt si sentiment, asta suntem.
Suntem visele viselor unor parinti care mor cu speranta ca vom duce mai departe misiunea inceputa de ei,
radiografii ale sperantelor ce mor mereu ultimele, radiografii care an de an devin tot mai greu de citit.
      Simt nevoia cateodata sa le multumesc ca m-au adus pana aici, dar e nevoie de o alta misiune, o motivare, un scop mai maret, ceva in plus fata de ce au facut ei, altceva.
Oricat ne-am zbate sa schimbam ritmul, nu putem, toate duc intr-o singura directie, inainte.
Imi inchipui acest drum de piatra care trece printr-un mare gol, o imagine a drumului si atat, fara sant, fara popas, fara nimic, o prapastie infinita pe marginile lui care iti dau senzatia aia de gol in stomac, precum raul de inaltime si orice ai face mergi doar inainte.
Drumul o sa mai faca stanga, dreapta sau face cercuri care se intersecteaza, insa tu mergi doar inainte si mergi fara sa obosesti, obosesti, dar nu ai voie. Iti simti corpul mort de oboseala, dar ceva nu te lasa sa te opresti si continui sa mergi inainte fara sa te opresti vreodata.....
       E nevoia de realizare, de indentitate, speranta ca daca va fi sa fii oprit pe drumul tau vreodata sa nu fie in zadar, sa lasi o invatatura, o vorba, un sentiment.

Azi....azi nu

Sa fim orbi, dar totusi sa vedem.
Sa fim nesimtiti, dar totusi sa simtim.
Sa fim tristi, dar plini de bucurie.

Sunt mort de foame si totusi foarte satul de tot ce ma inconjoara.Vreau totul si nimic in acelasi timp. Vreau sa scriu doar pentru mine, dar scriu si pentru altii, iar in incercarea asta a mea imi este frica de interpretari, dar ma doare in fund de ele.As vrea sa primesc tot ce am nevoie,dar oare am nevoie de tot?
Pot sa fiu ingerasul alb de pe umarul tau, dar ma simt bine si asa rosu cand stiu ca nu vreau sa fac rau.
Dar nici bine nu fac,pentru ca nu imi vad numele gravat pe undeva si toate astea pentru ca banca mea din clasa a 4-a sigur nu mai exista...zgariasem cu un cui, iar mai apoi sa aud faza cu numele prostilor pe toate gardurile.Prost am fost ca am crezut asa ceva, dar acum m-am desteptat si amintirea acelor vremuri a ramas la fel de zgariata in sufletul meu.Ma bucur ca nu a fost cu creionul sau cu stiloul , s-ar fi sters demult.

Am mai zgariat candva si un copac, cu doua nume, dar atunci eram purtat de dragostea copilariei....ce vremuri!
Ma gandesc  la ciorba de fasole acrita cu prune verzi facuta de mamaie, la masa de afara asezata sub bolta facuta din vita de vie, la toata familia acasa si la mine care ma grabeam sa mananc mai repede sa ajung pe terenul scolii din sat si sa dau cu piciorul in mingie.Cum naiba sa nu te gandesti?Atunci era ceva normal, acum oftez cu gandul la acele sentimente pe care nu stiam sa le apreciez.
Dar ce sa imi ceri, atunci le aveam pe toate, acum tanjesc ....asa e viata, asa e cursul ei, te duce acolo unde nu vrei, dar ai nevoie uneori.

Am fost orb atunci, dar vad acum ....
Am fost nesimtit atunci, dar simt acum....
Eram trist atunci, dar bucuros acum pentru ca am trecut prin ele si ca Dumnezeu mi-a dat aprecierea  si amintirea acelor momente.

Titlul nu conteaza

       Cred ca pe fiecare dintre noi ne incearca sentimentul de mila fata de acei batrani iesiti in strada pentru a cersi o bucata de paine.Ei transmit cu adevarat saracia si neputinta in care ajung unii oameni spre finalul vietii, o viata in care cu siguranta nu a fost mai bine.
Sunt nervos de multe ori pe ei, pentru ca ar fi putut atunci cand erau in putere sa faca ceva mai mult sa-si asigure anii grei ai batranetii, dar ma gandesc ca nu ii cunosc absolut deloc si nu stiu ce au facut sau nu in toata viata lor.
Nu am de ce sa ii judec si nici nu sunt obligat sa le dau ceva cand isi tin capul plecat sau mana intinsa rostind acele cuvinte pline de rugaminte '' Ajutati-ma si pe mine!'', dar totusi nu pot trece pe langa facandu-ma ca nu aud sau nu vad si ma opresc aproape de fiecare data sa le ofer acel minim de a cumpara macar o paine.
Stiu ca multe sunt stirile in care batranii sunt obligati sa cerseasca de catre copii lor sau de alte animale de genul.Si stiu si ca nu de putine ori a fost dovedit ca multi cersatori castiga mai multi bani decat multi oameni care muncesc din greu zi dupa zi, dar aici nu vreau sa vorbesc despre cazurile astea, ci despre acei batrani carora li se citeste in ochi suferinta, acei batrani care dupa ce le-ai dat un leu ii strang in mana tremurand si iti multumesc cu ochii inrositi de lacrimile care stau sa curga siroaie.Un leu care pentru mine nu reprezinta foarte mult, un leu care poate se intoarce inzecit inapoi si nu ma refer aici ca si valoare materiala, ci mai degraba ca o multumire sufleteasca.
De fiecare data cand vorbesc despre subiectul asta mi se instaleaza o stare de tristete pentru ca probabil acei batrani nu mai au nimic pe lumea asta, nici macar speranta ca mai pot  primi un zambet sau o vorba de incurajare.
Chiar daca faptul ca ies in strada sa ceara ajutorul nu este considerat tocmai un gest prea agreat printre oameni, eu ii apreciez pentru ca nu renunta la lupta cu viata si isi calca pe orgoliu acceptand orice fel de ajutor.
Multi dintre noi gandesc  ca vor bea banii, sau ii vor fuma, sau ii vor da acelor animale care ii scot in strada, dat totusi un gest de binefacere nu este doar pentru cel ce are nevoie , ci si pentru noi pentru ca multumirea sufleteasca este o parte importanta a vietii.

Aceasta scriere nu este facuta pentru a incuraja pe cineva sa faca mai mult bine in jurul sau, ci este facuta pentru a fi citita si inteleasa de cei ce judeca fara sa cunoasca povestea acelui cersetor.

Morala catre Domnu' Anghel si restu' lumii...

  ''Cand iti privesti ceasul, vrei sa stii cat timp mai ai?
                    Timp pentru ce?
       Odata trecut, nu se mai intoarce.
           Ai facut ce ti-ai propus?''


       Pui mare pret pe fiecare eveniment petrecut stiind ca nu ai cum sa mai indrepti ceva, sau sa mai faci ceva in plus, totusi acel regret ca nu ai reusit sa faci chiar totul asa cum trebuie exista si te bantuie neincetat. Mai privesti inca odata ceasul care niciodata nu se opreste din alungarea timpului scurs, parca, cu o viteza infernala lasand in urma doar semne de intrebare.
Ti-ai pierdut sensul timpului si limbile alea trei nu mai masoara nimic, ci deseneaza un cerc de la care nu iti poti lua privirea.
Calatoria ta terestra are o limita pe care nu ai cum sa o stii si este important sa vizitezi tot ce iti iese in cale, sa platesti bilet pentru fiecare film care iti apare pe ecranul vietii.
Nu te aseza langa ceas si nu il privi nici pe cel de la mana, intoarce-l invers si priveste-i capacul care tine mecanismul.
Gandeste-te ca nu mai ai nevoie de limbile care iti spun in ce moment al zilei esti si renunta la a mai avea notiunea timpului, oricum trece pe  langa tine si nu iti da importanta de care ai avea nevoie sa stii ca toata calatoria  nu a fost in zadar.
Renunta sa crezi ca ai vreun control asupra lui, chiar daca de multe ori iti este favorabil.

Incepe chiar de acum sa faci ce ai de facut fara sa te gandesti ca nu ai timp sa termini, ca te preseaza si ca urmeaza sa mai faci alte un milion de lucruri in calatoria asta. Fa ce poti, fa-l bine, cu placere si pune pasiune, doar asa vei da valoare timpului care ti-a fost partener.
Te gandesti mereu ca ''trece timpul pe langa tine'', asa cum umbla vorba prin popor, dar el nu doar ca trece, are si viteza si te lasa in urma rau de tot pentru ca zabovesti sa privesti ceasul ala idiot care nu te ajuta la nimic.
Nu-ti mai atarna greutatea anilor care au trecut de gat si nu te mai gandi cu spaima ca nu ai timp sa faci ce ti-ai propus, pentru ca oricum nu ai timp sa le faci pe toate.
Termina ce ai inceput, dar termina punand pasiune.

Nu ma scuz pentru morala tinuta Domnule Anghel, pentru ca este momentul sa intelegi si tu ceva....si tu...si voi....si toata lumea.

Ingerii din iadul nostru...

,,Cineva acolo sus ne iubeste..."


      In viata reala parerile sunt impartite,iar unii oameni spun ca nu exista nimeni acolo sus. Altii spun ca Dumnezeu este singurul care are grija de noi si ca alta credinta nu ar trebui sa existe.

Totusi sunt si unii oameni care se afla la granita dintre cele doua pareri, oameni ce cred cu adevarat ca  ''cineva acolo sus ne iubeste'' Multi dintre noi am pierdut persoane dragi pe parcursul anilor, oameni pentru care stima si respectul nu au limite.

In viata, zilele sunt asezate intr-o balanta care niciodata nu este echilibrata. Atunci cand intalnim un hop de marimea unui munte parca , spunem ca suntem urmariti de ghinion si cum ghinionul nu vine niciodata singur, avem tendinta sa cedam.Ajungem fara nadejde si fara macar putina posibilitate de biruinta, dar totusi finalul nu este unul asa de tragic din fericire pentru unuii, iar pentru altii.... din pacate.................

Credinta.....credinta admite ca vom trece prin momente si momente care impart viata in doua, jumatate pe un taler al balantei ,iar cealalta jumatate pe celalalt taler. Greutati, crize si incercari de tot felul vor incerca sa ne faca traseul prin viata mult mai greu, cu toate astea nu trebuie sa ne oprim cu privirile asupra acestora, sa mergem mai departe pentru ca multi ingeri ne-au adus pana aici si ne-au dat puterea  sa privim mereu in sus.

O sa continui scrierea cu referire la propia-mi persoana pentru ca simtirile mele pentru cei de sus imi sunt cele mai cunoscute,
Nu de putine ori am intampinat greutati in viata si nu de putine ori l-am injurat pe Dumnezeu spunand ca numai El este vina.Nu ma consider o persoana norocoasa si totusi norocul m-a adus pana aici.

Noroc ca ma iubeste cineva acolo sus.

Spunem de multe ori ca EL nu exista,dar totusi cand panica ne apasa......"Doamne ajuta-ma!'' , e singura rugaminte fata de acea speranta desarta pe care o avem in corp din nastere si prin botez.

Alaturi de El se afla si ingerii nostri care ne-au parasit unul cate unul.Ei sunt acum acolo sus si ne privesc necontenit pentru a ne indruma viata si formarea morala intr-o directie care sa ne permita atunci cand va veni momentul , sa ajungem langa ei. Ei sunt ingerii din iadul nostru si noi vom fi ingerii din iadul unei alte generatii de oameni care se confrunta cu aceleasi probleme si greutati.

Pana atunci......Va iubesc acolo sus si stiu ca, speranta ca voi ma priviti, imi da putere sa merg mai departe si sa imi ating scopul pentru care am fost nascut.

Cum ar fi?

       Cum ar fi sa avem un loc doar al nostru in care sa ne putem ascunde de lume si unde sa nu ajunga nimeni niciodata? Sa faci tot ce vrei fara sa iti fie rusine ca te vede cineva, sau ca acel cineva te va critica nestiind ce simti sau vrei sa exprimi?

Cum ar fi sa fii cu persoana iubita undeva, unde toate visele voastre sa prinda contur si toata iubirea pe care o purtati sa creeze un scut prin care sa treaca doar razele soarelui?
Multe sunt momentele in care simti nevoia ca tu si persoana iubita sa va rupeti de realitate si sa creati o lume in care totul sa fie asa cum vreti voi sa fie.Ca intr-un joc de Sims, sa poti crea case, sa faci copii sau sa adopti un caine, iar atunci cand te-ai saturat sa poti sterge si sa incepi sa creezi altceva.
Sa fii la mare, dupa o noapte de dansuri si bautura, sa-ti iei de mana jumatatea si sa mergeti la hotelul in care v-ati cazat,sa iesiti pe balcon si sa va mangaiati in adierea vantului. Chiar daca in imprejurimi incepe agitatia de a doua zi cu oameni care merg catre plaje si masini care isi cauta locuri de parcare sau muzica care se aude dinspre plaja,voi sa nu auziti nimic,sa simtit doar adierea vantului si sa va impartasiti cele mai sensibile ganduri. Sa va marturisiti admiratia prin intamplari din viata fiecaruia care va fac sa pareti vulnerabili ,dar totusi atat de romantici.
Sa creati un bol de sticla in jurul vostru si sa va rostogoliti fara sa simtiti macar un moment ameteala ramasa de peste noapte din cauza aburilor de bautura si a starii de betie care zace in voi.

Cum ar fi sa cunosti pe cineva atunci cand te simti singur, care sa iti ofere ocazia sa te destainui fara niciun fel de scrupule, sa te faca sa dai jos masca de om serios, sa te faca sa pari un copil atunci cand te ia in brate stiind ca asta e tot ce ai nevoie.

Toate astea sa se intample fara sa te trezesti si sa spui ca ai visat.Cum ar fi.....?

....iar am visat!

Scriere pentru BigBro'

     Ieri,pentru a doua oara a trebuit sa merg sa imi vizitez un frate la inchisoare....Nu imi este rusine ca se afla acolo,nu imi este nici mila pentru ca o merita,dar totusi imi este dor de el in libertate sa bem o bere sau sa jucam un fotbal ,sa facem un bolt ,poker si orice alte tampenii faceam ca sa ne divertim...
Cu toate ca nu este un exemplu pentru societate,pentru mine e cu adevarat un exemplu de om prin felul in care a reusit sa se monteze si sa accepte greseala pe care a facut-o etaland de fiecare data zambetul lui specific atunci cand ne vedem,spiritul lui umoristic si taria prin care transmite stapanire de sine,felul prin care a invatat sa aprecieze libertatea si placerea de a face lucruri minore de care acum este privat.
Daca exista probabil o parte buna in tot necazul asta ,este aceia ca va invata sa aprecieze mai mult viata si sa nu ajunga la acele regrete despre care vorbeam in articolul  anterior(http://iuliananghel.blogspot.ro/2013/04/regrete.html)

Sper ca fiecare dintre noi sa invete ceva din aceasta scriere,pentru ca un singur moment in care ai incalcat legea te poate duce in intunericul parca ascuns de dupa gratii,intunericul care te priveaza de micile bucurii pe care acum poate nu le apreciem asa de mult.

Am facut aceasta scriere in speranta ca oricine stie si intelege aceasta etapa urata din viata unui om,o sa gandeasca de doua ori inainte de a face o prostie care il poate costa libertatea.
Sa aprecieze fiecare prieten de langa el pentru ca este posibil sa ajunga acolo si sa fie uitat de lumea care alta data il cauta sa bea o bere sau macar sa il salute.

Aveti grija ca puteti fi chiar voi cei uitati in intuneric....

Regrete...

“Imi doresc sa fi avut curajul sa imi traiesc viata onest fata de mine insumi, nu viata pe care altii o asteptau de la mine”.
“Imi doresc sa nu fi muncit asa de mult si stiu ca de mine depindea sa imi schimb prioritatile”
“Imi doresc sa fi avut curajul sa imi exprim sentimentele."
“Imi doresc sa fi pastrat mai indeaproape legatura cu prietenii adevarati.”
“Imi doresc sa imi fi dat dreptul sa fiu mai fericit(a).”

Cand avem dorintele astea?Atunci cand ne trezim in plin fapt intamplat si regretam ca nu am luat deciziile bune.Sau atunci cand ne-am simtit dezamagiti de oameni sau de viata?E bine sa regretam?Isi au rost regretele atunci cand faptul e consumat? Oare cei ce sunt pe patul mortii mai au ceva regrete,sau doar se bucura ca misiunea lor in universul asta s-a sfarsit si trec din nefiinta aici, in fiinta ''pe lumea cealalta''?

Am ramas impresionat dupa ce am citit despre un grup de oameni undeva departe care ii ajuta pe cei aflati la ultimele zile printre noi.Acest grup le fac zilele mai placute acestor ''nenorociti''nepermitand sa se gandeasca la cele cinci regrete sub forma de dorinte, ca cele pe care le-am prezentat mai sus.

RESPECT!Este tot ce am la adresa lor.

RESPECT pentru toti cei ce intorc capul atunci cand cineva sufera.

RESPECT pentru cei ce transmit acest curaj de a vorbi si de a ne face mai buni cu semenii nostri.

RESPECT pentru cei ce nu critica si inteleg ca altii sunt preocupati sa faca ceva bun in viata asta.

RESPECT pentru cei ce incurajeaza la scris,pentru cei ce intreaba pe cineva plangand pe strada''ESTI BINE?'',pentru cei ce dau 50 bani unui cersetor fara sa se gandeasca ca incurajeaza aceasta ramura rusinoasa a societatii, ci doar ca ar putea ajunge candva ei sa ceara 50 bani pentru o paine si asta nu pentru ca nu au puterea fizica sa munceasca , ci poate lipseste puterea psihica si morala de a face ceva.

Ideea de baza e destul de simpla:Sa fim mai buni cu noi insine pe parcursul intregii vieti.Sa respectam absolut orice face parte din viata noastra zi de zi,asa ne vom respecta propria persoana.

Prima mea scriere...

Astazi imi dau examenul de blogger- boy,''prima mea scriere'' asa cum spune si titlul, a inceput aici pe aceasta pagina alba cu doua randuri scrise cu negru.

Ma simt putin sub presiune stiind ca urmeaza ca cineva sa imi critice ''prima mea scriere...'',dar nu este nimic pentru ca e o persoana care imi inspira curaj sa explorez mai mult aceasta parte artistica a mea.''M-a luat ca din oala'' cum spune o veche vorba si m-a provocat la ''prima mea scriere'' .Mi-a creat blog-ul,mi-a dat inspiratie si felicitari pentru primul meu rand.

Cum primul meu rand?Am scris cateva randuri pana aici!!!?
.... Da, pentru ca banuiesc ca era mai curios decat mine ce o sa iasa. Pfuuu... credeam ca e mai usor sa scrii...nu este, dar e placut. Am impresia ca sunt la spovedanie, eu pacatosul si voi preotul. As vrea sa va zic tot, dar ceva ma retine si stiu ca e pacat sa nu iti recunosti pacatele ... pfuu..ce comparatie!!! Adevarul este ca nu am mai facut asta de multa , multa vreme chiar daca sunt o persoana cu frica de Dumnezeu. Am crescut si nu mai cred in preoti ,poate din cauza asta.

Bun, v-ati dat seama putin cam ce imi poate mintea. Sunt IulianAnghel si v-am prezentat prima mea scriere de la munca , printre clienti , sub presiune, dar cu o deosebita placere stiind ca imediat va fi citita de un prieten vechi. Criticul meu nr.1 Denis Ciumbargi.Multumesc!